stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

ANM a actualizat prognoza, cu ploi abundente și viscol la munte până sâmbătă noapte

ploi - vant- ninsori- viscol - anm - munte 28.03.2025

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri actualizare a prognozei, cu informare de ploi și vânt pentru județul Sibiu până sâmbătă noapte și avertizări Cod Galben și Portocaliu de ploi însemnate, viscol și ninsori în zona montană înaltă.

Vremea continuă să fie capricioasă până sâmbătă noapte, perioadă în care sunt semnalate cantități de apă însemnate și intensificări ale vântului și precipitații mixte la munte, potrivit informării ANM de vizează întreaga regiune.

”Ploile vor avea îndeosebi caracter de aversă și mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse, cu precădere în zonele de deal și de munte, de peste 50...80 l/mp. Local și temporar vântul se va intensifica, în general cu viteze de 40...60 km/h. La munte vor fi rafale de
60...80 de km/h, iar în zona înaltă vor fi precipitații mixte”, a transmis ANM.


Codul Galben de ploi însemnate cantitativ se instituie de vineri dimineața până sâmbătă la prânz: ”În sud-vestul Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și de Curbură, vor fi ploi însemnate cantitativ, care vor avea mai ales caracter de aversă. Cantitățile de apă vor fi de 25...40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp”.


Tot de vineri pânâ sâmbătă la ora 12.oo este și Cod Portocaliu de precipitații însemnate și viscol la munte, ce vizează zona de Sud a județului Sibiu.

”În intervalul menționat, în zona de munte a județelor Alba, Sibiu, Brașov va ploua abundent. Mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50...70 l/mp și local, de peste 80 l/mp. La altitudini de peste 2000 m vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, se va depune strat
consistent de zăpadă și va fi viscol puternic, cu rafale de 90...120 km/h”, a atenționat ANM.

Codul Galben de intensificări ale vântului este valabil de vineri până sâmbătă dimineața, timp în care în sudul Transilvaniei vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h.

Publicitate
tall
Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.