Bărbatul care a afișat public simboluri fasciste în Sibiu și Agnita a fost plasat sub control judiciar

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, joi, cercetarea sub control judiciar a bărbatului de 54 de ani acuzat că a afișat public simboluri fasciste la casele pe care le deține în orașele Sibiu și Agnita, județul Sibiu. Măsura a fost luată după ce anchetatorii au descins la locuințele acestuia de unde au confiscat ”imagini şi portrete ale unor conducători nazişti şi fascişti ce au fost expuse publicului larg”.
În cursul zilei de miercuri a fost reținut iar joi s-a dispus control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, a precizat pentru StirideSibiu purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, procurorul Dan Simion.
În timpul perchezițiilor din data de 2 aprilie efectuate în Sibiu și Agnita ”au fost identificate mai multe simboluri cu caracter fascist ce au fost utilizate de această persoană în public, fiind prezentate într-o manieră vizibilă publicului larg”, respectiv peroanelor care treceau pe strada Bieltz din Sibiu şi pe strada Nouă din Agnita, a informat Parchetul.
”Astfel, s-a reuşit ridicarea mai multor imagini şi portrete ale unor conducători nazişti şi fascişti ce au fost expuse publicului larg, fiind identificate şi trei obiecte ce par a fi arme de colecţie, precum şi un detector de metale pentru care nu s-a prezentat de către deţinător vreun document de provenienţă”, se mai menționează în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Sibianul este cercetat penal pentru confecţionare și utilizarea de simboluri fasciste în public, ambele fapte fiind incriminate de Codul Penal.