Gl.bg. Bârsan la predarea comenzii AFT Sibiu: Academia a atins un nivel național și internațional cu apreciere și imagine pozitivă

Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din (AFT) Sibiu a atins ”un nivel național și internațional cu o apreciere și imagine pozitivă”, a declarat, vineri, generalul de brigadă Ghiță Bârsan, la ceremonia de predare a comenzii și Drapelului de Luptă, după 14 ani în care, alături de colegi și studenţi, a încercat schimbarea. Urmare a trecerii în rezervă a rectorului, comanda AFT a fost prelută de col.conf.univ.dr. Constantin Grigoraș, prorector și locțiitor al comandantului pentru instrucție și relația cu studenții.
A fost momentul emoționant în care s-a făcut și predarea Drapelului de Luptă al Academiei.

„Mă despart de responsabilitatea socială a funcției de rector și comandant al AFT. Împreună cu echipele de comandă, alături de întreg personalul și studenţii academiei am vrut să schimbăm ceva. Am reușit? Greu de spus, pentru că mereu am fost exigent cu mine și cu dumneavoastră. Cert este că, academia a atins un nivel național și internațional cu o apreciere și imagine pozitivă. Predau Drapelul de Luptă și responsabilitatea funcției de comandant, dar simt cum o parte din sufletul meu rămâne aici.”, a spus generalul Ghiță Bârsan.
”Veți rămâne mereu o parte din familia noastră, prin moștenirea valoroasă pe care ați lăsat-o aici. Să aveți parte de momente frumoase alături de cei dragi dumneavoastră și să vă bucurați în fiecare zi de ceea ce ați realizat”, a fost răspunsul transmis pe pagina de Facebook a AFT, după despărțirea de comandant.

La evenimentul de predare a comenzii a fost prezent și șeful Statului Major al Forțelor Terestre.
Gl.lt. Ciprian Marin a subliniat la rândul său evoluția calitativă a învățământului militar de la Sibiu i-a mulțumit public rectorului pentru implicare: ”Alături de echipa pe care ați coordonat-o, ați demonstrat că, printr-o bună gestionare a resurselor și o abordare inovativă, se poate face învățământ de calitate, în acord cu nevoile unei instituții militare de învățământ superior.(...) Dedicarea dumneavoastră a vizat nu numai îmbunătățirea nivelului educațional, ci și a integrității și valorilor care definesc cariera militară. Exemplul personal de conduită și profesionalism, îmbinarea rigorii militare cu înțelepciunea pedagogică, s-au simțit în rândul cadrelor didactice și studenților care vă privesc cu respect și considerație.(...) Pentru toate acestea, pentru pasiunea și energia cu care ați transformat Academia Forțelor Terestre într-un simbol al excelenței și pentru exemplul pe care ni l-ați oferit, vă mulțumim!”

În vârstă de 60 de ani, generalul de brigadă Ghiță Bârsan a deținut funcția de rector al AFT din anul 2011.
Generalul de brigadă Ghiță Bârsan, se pensionează anul acesta, începând cu data de 1 aprilie.
În semn de înaltă apreciere pentru rezultatele obținute în procesul de formare intelectuală și umană a tinerelor generații, precum și pentru meritele avute în dezvoltarea învățământului superior și în cercetarea științifică, președintele interimar al României i-a conferit generalului Ghiță Bârsan Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, cu însemnul de pace, pentru militari.

În 2023, comnadantul AFT primit titlului de ”Cetățean de Onoare al orașului Sibiu” iar în 2024 a fost ales vicepreşedinte al Consorţiului Universităţilor Militare din România.