Instanța a dispus din nou încetarea grevei de vineri de la Filarmonica Sibiu

Concertul de vineri de la Filarmonica Sibiu, dedicat bebelușilor, va fi susținut conform programului inițial, după ce Tribunalul Sibiu a decis anularea grevei declanșată de Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica Sibiu (SAIFS), constatând nelegalitatea acesteia, în contextul nesemnării contractului colectiv de muncă.
Filarmonica Sibiu a anunțat, joi, că instanța a constatat ”nelegalitatea grevei de avertisment” și a dispus încetarea protestului pregătit pentru intervalul orar 10.00-12.00.
Astfel, obligați de instanță, soliștii sindicaliști ai Orchestrei Filarmonice vor cânta copiilor, vineri, ”Simfonia Bebemol”, de Ludwig van Beethoven.
O situație similară s-a petrecut la începutul lunii martie, când angajații Filarmonicii au susținut, obligați de instanță, spectacolul “Petrică şi Lupul”, dedicat în special copiilor cu sindromul Down aflați în grija Fundaţiei Un Copil O Speranţă Sibiu (UCOS).
Membrii SAIFS spun că greva de avertisment este singura pârghie legală care le-a mai rămas iar protestul de genul celui anulat de instanță ”este un singurul mod legal de a atrage atenția asupra conflictului de muncă de peste 2 ani, CCM fiind un drept al salariaților și motivul grevei de avertisment, iar lipsa CCM generează disfuncționalități în cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu”.