stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

ISJ Sibiu: Preconizăm dificultăți la începerea noului an școlar; lipsa legislației clare și a spațiilor în școli, printre marile probleme

munteanu 30.08.2021


Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sibiu a avertizat autoritățile județene cu privire la apariția unor posibile dificultăți de aplicare a normelor de securitate în școli și de prevenire a infecțiilor cu Covid din cauza lipsei unei legislații clare care încă este așteaptă și a crizei de spații în școli, potrivit adresei înaintată spre analiză Colegiului Prefectural Sibiu.

”În contextul actual privind pandemia cu Covid-19 și, având în vedere lipsa unei legislații clare, până la această dată, privind începerea anului școlar 2021/2022 precum și a măsurilor sanitare și de securitate ce trebuie implementate la nivelul unităților de învățământ, preconizăm unele dificultăți în respectarea tuturor măsurilor ce vor fi aprobate prin Ordinul comun Ministerul Sănătății-Ministerul Educației”, se menționează în document.

Avertismentul a fost transmis de Monica Munteanu, inspectorul școlar general al ISJ Sibiu, după centralizarea necesarului din școlile sibiene.

”La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, împreună cu unitățile de învățământ preuniversitar din județ s-a realizat o situație centralizată pentru necesarul de spații și clase/grupe pentru începerea anului școlar, cu respectarea distanțării sociale. Pe de altă parte s-a centralizat necesarul de personal suplimentar (cadre didactice și nedidactice), numărul de săli de clase în care s-au asigurat dispozitive electronice funcționale pentru transmiterea online a lecțiilor, situația elevilor care nu dețin dispozitive electronice pentru participarea online la lecții precum și identificarea sumelor necesare pentru asigurarea materialelor de dezinfecție, igienă”, a transmis ISJ Sibiu.

Cea mai mare urgență, lipsa spațiilor în școli

În contextul pregătirilor pentru deschiderea noului an școlar, cea mai mare problemă este lipsa spațiilor pentru organizarea cursurilor, motiv pentru care se recomandă identificarea de urgență de noi spații.

”Dificultatea majoră cu care ne confruntam la începerea anului școlar 2021-2022 este lipsa spațiilor de desfașurare a actului educational atat la anteprescolar, preșcolar cat și primar si gimnazial. De aceea este de urgență maximă identificarea de noi spații, cumpărare unor terenuri, clădiri în care se pot desfășura activități didactice in condiții
optime”, informează ISJ Sibiu.

Problemei lipsei de spații suficiente pentru școli i se mai adaugă și cea a dotărilor.

”O altă deficiență cu care se confruntă unitațile școlare la începerea anului școlar 2021-2022, este dotarea laboratoarelor școlare (fizica,chimie,istorie etc) cu aparatură specifică,mijloace auxiliare,materiale specifice etc.Cu toate ca anul trecut a fost un an pandemic s-a achiziționat aparatura IT si logistică aferentă(calculatoare, laptopuri,tablete etc) sunt necesare în continuarea demersurilor dotarea tuturor unităților de învățământ din judetul Sibiu”, a concluzionat în document Monica Munteanu, inspectorul școlar general al ISJ Sibiu.

Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu estimează că noul an școlar va începe în data de 13 septembrie în format fizic.

Preconizam ca prima zi de școală 13.09.2021 se va desfașura în format fizic în care elevilor le vor fi distribuite manuale şcolare, orarul fiecărei clase, elevii vor cunoaşte învăţătorii, diriginţii şi profesorii clasei şi va fi prezentat Regulamentul intern al fiecărei şcoli”, a mai transmis ISJ Sibiu.

În privința autorizaţiei sanitare de funcționare, avizul există pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar din județ, în timp ce pentru 14 unități de învățământ încă se mai fac demersuri pentru autorizația de securitate la incendiu.

Potrivit ISJ, 6 școli din Sibiu, Dumbrăveni, Șaroșu pe Tărnave, Ernea și Săcel au fost reabilitate până la data de 15 august cu fonduri europene sau PNDL, majoritatea fiind încă în curs de finalizare:
- Gradinița cu program normal nr.1 ‘’ Dumbrăveni’-in curs de finalizare
- Gradinița cu program prelungit nr. 2 Dumbrăveni’’-finalizat
- Grădinița cu Program normal Șaroșu pe Tărnave-in curs de finalizare
- Școala Primară Ernea-în curs de finalizare
- Școala gimnazială Săcel-în curs de finalizare
- Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară “ Terezianum’’ –lucrări de reparații și modernizări-valoarea aprobată în
bugetul de stat (45.000 lei).

Datele au fost transmise spre analiză Colegiului Prefectural Sibiu care se va reuni , marți, în format online, spre analiză.

Publicitate
tall
Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.