Medieșenii joacă țuru în prima zi de Paști
19.04.2025 Medieșenii joacă în prima zi de Paști tradiționalul joc țuru, în cartierul Moșnei. Pe durata evenimentului devenit tradiție, Primăria asigură distracția localnicilor cu spectacole de muzică și jocuri populare.
Țuru se joacă duminică, începând cu ora 11:00, pe strada Stejarului.
”Toți cei care doresc să asiste la jocul demonstrativ de Țuru, la care participă jucători din zona Moșnei, se vor bucura și de un program artistic”, a transmis Primăria Mediaș.
Atmosefra va fi întreținută cu cântecele și dansurile populare.
Vor cânta pentru medieșeni Emilia Muntean, Aurelian Suciu, Ciprian și Mihaela Istrate, Luminița Dejan, Costel Popa, Bianca și Diana Crețu, Dan Filuț Tabără, Ioana Crețu, Aurica Bacea, Natalia și Alin Matyas, ansamblul popular „Târnavele„ și ansamblul popular „Muguri de pe Târnave.”
Medieșenii se mândresc cu ”țuru”, un jocul parcticat în orașul de pe Târnave din anul 1926, când a început ca un obicei al locuitorilor din cartierul Văii Moșnei, fiind asemănător cu oina.
