stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

MEN finanțează un program de prevenire a violențelor în școli

violenta scoli- sibiu - inspectorate scolare- finantare 27.03.2025

Ministrul Educației, Daniel David, a semnat un ordin prin care sunt alocate inspectoratelor școlare fonduri în valoare de 1.550.000 de lei pentru activități în cadrul programului ”Împreună prindem curaj”, care are drept scop prevenirea și reducerea violenței și a infracțiunilor în mediul școlar, potrivit Agerpres.ro.

”Școala trebuie să fie un mediu sigur. Încurajez școlile să se înscrie în acest program și să organizeze activități de prevenire a violenței în mediul școlar, mai ales că există și oportunitatea acestui sprijin financiar, pe care mă bucur că putem continua să îl oferim, în condiții de criză economico-financiară. Nu putem stimula învățarea și dezvoltarea în școli nesigure, între acte de violență fizică sau psihică. În contextul preocupării constante pentru reducerea violenței în mediul școlar, repet: avem nevoie ca normele pentru reducerea acestui fenomen - care sunt clar prevăzute în lege, metodologii și regulamente - să nu rămână forme fără fond și, totodată, reiau îndemnul meu ca toți membrii comunității școlare să se familiarizeze cu ele și să le aplice, pentru binele copiilor noștri și al personalului din școli'', a declarat ministrul Daniel David, citat într-un comunicat.

El a subliniat că violența nu poate interfera cu actual educațional.

Potrivit ministrului, comportamentele ''inacceptabile'' nu trebuie tolerate și trebuie semnalat ori de câte ori cineva este victimă sau martor.

”Zero toleranță pentru orice formă de violență în mediul școlar. Aceste comportamente sunt de netolerat nu doar în mediul școlar, ci la nivel social, în general'', a punctat Daniel David.

Publicitate
tall
Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.