Noutăți despre tehnologia cuantică prezentate oamenilor de afaceri la Sibiu

Reprezentanții Facultății de Inginerie din Sibiu prezintă mediului de afaceri ultimele conceptele și tehnologiile cuantice, care va schimba securitatea cibernetică, în cadrul proiectului „Infrastructura națională de comunicare cuantică a României” inițiat de Universitatea „Lucian Blaga”. Parte a unui eveniment științific global, întâlnirea de la Sibiu va avea loc marți, 18 februarie, la sediul unei companii din Sibiu, iar participarea se face pe bază de programare.
Întâlnirea cu mediul de afaceri sibian constă într-o sesiune introductivă despre tehnologia cuantică și viitorul acesteia în industria de IT și oferă ”noțiuni de bază și stadiul cercetării la momentul actual dedicat oamenilor din mediul de business”.
”Tehnologia cuantică are potențialul de a transforma mediul privat de business în moduri semnificative, pe măsură ce progresele în computația cuantică devin mai accesibile și aplicabile în industrie. Aceste transformări s-ar putea manifesta prin optimizarea proceselor, îmbunătățirea securității cibernetice, accelerarea cercetării și dezvoltării, optimizarea finanțelor și logisticii, dar va impune și noi provocări legate de costuri, competențe și reglementări”, spun inițiatorii proiectului.
Prezentarea ULBS va avea loc marți, 18 februarie, de la ora 18:00, la sediul companiei IT Perspectives, din Sibiu, iar participarea este gratuită, pe bază de rezervare online.
Proiectul ULBS este un grant al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, în cadrul RoNaQCI, finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României, care și-a propus să realizeze una din cele mai mari infrastructuri naționale din Europa, a doua după cea din Polonia, pentru distribuirea cheilor simetrice de securitate pe canale cuantice.
”RoNaQCI este aliniat la programul Europa Digitală și reprezintă un prim pas pe direcția construirii unei infrastructuri de comunicații cuantice la nivel european, care va forma subrețeaua de transfer în condiții de maximă securitate a cheilor de criptare simetrice, capabile să reziste la atacurile viitoarelor calculatoare cuantice. Un al doilea obiectiv al proiectului, la fel de important, vizează culegerea și ulterior diseminarea de cunoștințe specifice domeniului cuantic către mediul de afaceri, instituții publice și către noile generații de studenți cu scopul declarat de a reduce decalajul dintre Europa și cele două națiuni mai avansate în domeniul tehnologiilor cuantice (SUA și China) și de a crea premisele obținerii independenței tehnologie a Europei în domeniul cuantic”, mai precizează ULBS.
Rețeaua națională de transfer securizat al cheilor cuantice va avea peste 1500 km și va interconecta prin 36 de legături QKD (Quantum Key Distribution) 6 rețele metropolitane (București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța), 10 universități, 5 instituții publice, 5 institute de cercetare, 3 centre de date și o clinică medicală.
Anul 2025 a fost desemnat de către UNESCO “Anul internațional al științelor și tehnologiilor cuantice” (AISQ), la împlinirea a 100 de ani de la câteva dintre descoperirile majore din mecanica cuantică, cum ar fi contribuțiile fizicianului Werner Heisenberg în domeniul cuantic.