O persoană predată Poliției și alta amendată pentru ruperea afișelor electorale din Sibiu

Poliția Locală Sibiu a amendat o persoană cu 2500 de lei pentru că a distrus afișele cu candidații la prezidențiale lipite pe panourile special amenajate în Sibiu iar o altă persoană a fost predată Poliției Municipale după ce a fost identificată că a rupt afișe în două astfel de locații, a anunțat, luni, Primăria Sibiu.
Sunt primele măsuri luate de autoritățile locale, după începerea campaniei electorale.
”Vineri, 4 aprilie, la ora 03.10 dimineața, o persoană a rupt afișe electorale de pe panotajul amplasat pe bulevardul Victoriei. O patrulă a Poliției Locale l-a legitimat și predat Inspectoratului Județean de Poliție. După verificări, s-a constatat că persoana în cauză a rupt un alt afiș, în aceeași dimineață, la ora 01.59, de pe același panou. Tot vineri, 4 aprilie, în jurul orei 08.45 a fost identificată o altă persoană care a rupt un afiș de pe panoul din zona Teatrului Național Radu Stanca, aceasta primind o amendă de 2.500 de lei”, se menționează în comunicatul Primăriei Sibiu.
Potrivit legii, distrugerea afișelor electorale amplasate în locurile special amenajate reprezintă contravenții și se sancționează cu amendă.
Campania electorală pentru alegerea președintelui României a început în data de 4 aprilie, ora 0.00 și se va încheia în data de 3 mai, la ora 07.00.