Spitalul de Pediatrie Sibiu investește 19,7 milioane de lei în mansardare pentru servicii de recuperare; cu RMN și sistem robotizat de recuperare a mersului

Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu beneficiază de o investiție în valoare de 19,7 milioane de lei, obținută din fonduri europene nerambursabile, prin care se va amenaja și dota mansarda de deasupra Ambulatoriului de la ”Luther”. Spațiul nou construit ar urma să fie dat în folosință în 2027, pentru servicii de recuperare pe lista de achiziții fiind inclusă aparatură medicală performantă, precum un RMN și un sistem robotizat pentru recuperarea mersului, a anunțat Primăria Sibiu după semnarea contractului de finanțare.
“Suntem foarte fericiți că am reușit să semnăm contractul pentru dezvoltarea Ambulatoriului de recuperare medicală deoarece, în ultimii ani, numărul pacienților care s-au adresat Spitalului Clinic de Pediatrie pentru servicii de recuperare medicală post-traumatică și neurologică a fost în continuă creștere. Listele de așteptare sunt extrem de lungi ajungând uneori până la 3-4 luni. Sperăm ca la finalul acestui proiect să acoperim mai mult și mai bine aceste nevoi cu servicii, care vor fi gratuite pentru copii și în concordanță cu standardele moderne de recuperare medicală.” , a decarat managerul spitalului, Camelia Grigore.
Conform proiectului, Comartimentul de recuperare medicală situat la mansarda clădirii de pe strada Gh. Barițiu se extinde în amenajarea unei suprafețe de 170 de mp, care nu este folosită în prezent.
În urma lucrărilor, care presupun incluisv intervenții la șarpantă, vor rezulta 3 săli noi de kinetoterapie, o sală de electroterapie, cabinete, grupuri sanitare și vestiare.
Astfel, centrul de recuperare va fi extins iar laboratorul de radiologie și imagistică, laboratorul de analize și cabinetul de stomatologie vor fi dotate cu aparaturi specifice. Se vor achiziționa 14 echipamente, prin care un aparat RMN, un aparat de radiologie și un sistem robotizat pentru recuperarea mersului.
“În urmă cu 2 ani am extins spațiile unității de primiri urgențe ale acestui Spital, am modernizat ambulatoriile și le-am dotat cu aparaturi de ultimă generație. Acum a venit rândul compartimentului de recuperare medicală, care funcționează în clădirea Spitalului de pe str. Gh. Barițiu, la Luther. Vom extinde spațiul dedicat acestui compartiment prin amenajarea unei mansarde și îl vom dota cu echipamente moderne”, a precizat primarul Astrid Fodor.
Proiectul “Reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu”, obținut în cadrul Programului Sănătate are termen de finalizare februarie 2027.
Accident în zona giratoriului de la Veștem
FD Sibiu la începerea campaniei electorale: ”Momentul adevărului”, după o guvernare PSD – PNL
Sibiul plantează zeci de mii de flori și peste 600 de arbori și arbuști, înainte de venirea iernii