Traficul pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu se restricționează de la 4 la 2 benzi, de sâmbătă

Traficul pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu va fi restricționat, de sâmbătă, timp de două zile, pe tronsonul dintre strada Grâului și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Bielz și Calea Turnișorului, pentru lucrări la rețeaua de apă. Circulația se va restrânge de la 4 la 2 benzi, iar șoferilor li se recomandă să circula pe rute ocolitoare.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Sibiu, Comisia de sistematizare a circulației a decis să nu se intervină pe toată porțiunea, pentru a reduce disconfortul în trafic.
Astfel, primul sector de drum pe care se va deschide șantierul de sâmbătă, este cel cuprins dintre străzile Grâului și Verzăriei.
”Circulația se va restrânge pe 2 din cele 4 benzi, urmând să se desfășoare pe câte o bandă pe sens. În zilele nelucrătoare, pe sensul de mers dinspre Aeroport spre Podul Peco, se va elibera una dintre benzile închise, astfel că pe această direcție se va circula pe 2 benzi”, se menționează în comunicat.
Odată cu deschiderea șantierului, accesul pe strada Grâului dinspre șoseaua Alba Iulia va fi restricționat, fiind permisă doar ieșirea de pe această stradă. Pentru accesul pe strada Grâului se poate utiliza ruta str. E.A .Bieltz - str. Semănătoarelor - str. Ovăzului - str. Orzului - str. Grâului.
Măsura s-a luat la solicitarea constructorului DE Construct, aflat în contract cu societatea Apă Canal Sibiu.
Comisa de Circulație a Primăriei Sibiu recomandă șoferilor ca pe durata lucrărilor să ocolească șoseaua Alba Iulia pe următoarele rute:
- str. Autogării - str. Distribuției - Calea Turnișorului - Calea Șurii Mici / șos. Alba Iulia,
- str. Malului - str. Pedagogilor - str. M. Kogălniceanu - Calea Șurii Mici - str. Bruxelles - șos. Alba Iulia
- str. Cimitirului /str. E.A. Bielz - Piața Iancu de Hunedoara - str. Rozmarinului – drumul nou peste Câmpșor. Pentru fluidizarea traficului în contextul devierii traficului, în perioada lucrărilor, pe str. D. Cantemir se va interzice oprirea autovehiculelor pe ambele părți ale străzii, pe tronsonul dintre străzile I. Beldiceanu și drumul nou peste Câmpșor.