Val de angajări la Muzeul Național Brukenthal
Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu anunță selecție pentru ocuparea unui număr de șase posturi vacante, dintre care jumătate sunt pentru muzeografi debutanți.
Potrivit anunțului făcut de Burkenthal, sunt scoase la concurs 6 posturi vacante ”pe durată nedeterminată”, termenul limită de depunere a dosarelor fiind 16 noiembrie.
Sunt vacante: 1 post de fotograf, în cadrul Laboratorului de Restaurare, 1 post referent specialitate gr. III , în cadrul Secției Educație, Marketing, Comunicare și Secretariat, 1 post de muzeograf debutant – S, în cadrul Secției Muzeul de Artă Brukenthal, Compartimentul de Artă Contemporană, 1 post muzeograf debutant – S, în cadrul Secției Muzeul de Artă Brukenthal, Compartimentul de Artă Europeană, 1 post muzeograf debutant – S, în cadrul Secției Muzeul de Artă Brukenthal, Compartimentul de Artă Românească și 1 post muzeograf debutant – S, în cadrul Secției Muzeul de Istorie Casa Altemberger, Compartimentul de Istorie și Istoria Industriilor
Dosarele de concurs se pot depune până în data de 16 noiembrie. După selecție, candidații vor susține proba scrisă și proba practică, urmată de un interviu.
Este primul val de angajări anunțat de Muzeul Național Brukenthal în ultimii ani.